Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră caută doi directori. Vezi condițiile de participare la concurs

Locuri de muncă
Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră din Constanţa organizează concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de conducere – director II (2 posturi), respectiv în cadrul Direcţiei de management, inginerie sonde, integritate structurală şi situaţii de urgenţă şi a Direcţiei control, inspecţii, verificări.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant la Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite eu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile petrol şi gaze, instalaţii petroliere, inginerie maritimă, geologie, protecţia mediului;
- experienţă de minimum trei ani în activităţi specifice implementării sau evaluării sistemelor de management;
- vechime în specialitatea studiilor de minimum 7 ani;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi de comunicare şi sinteză;
- fişă medicală offshore:
- cunoştinţe operare PC (Microsoft Office, Excel, Power Point);
- cunoaşterea limbii engleze nivel avansat scris şi vorbit.
Concursul organizat de Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră se va desfășura conform calendarului următor:
- 29 septembrie 2018 , ora 14:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor – sediul secundar în Bucureşti, bd. Octavian Goga nr. 2, tronson 1, intrarea b, etaj 5, sectorul 3;
- 09 octombrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
- 12 octombrie 2018, ora 10.00 – proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
- cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
- curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Autorității Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră din Constanţa, str. Cristea Georgescu nr. 6 şi sediul secundar în Bucureşti, bd. Octavian Goga nr. 2, C.C.I.R. Business Center, tronson 1, intrarea B, etaj 5, sectorul 3, telefon 0720.060.143, 0371/002.783, interior 107.







