Bărbat, fără permis de conducere, prins de polițiști la volanul unei mașini, pe bulevardul Aurel Vlaicu

Știrile zilei
Un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost prins de către polițiștii constănțeni, la volanul unei mașini, care circula pe bulevardul Aurel Vlaicu, deși nu avea permis de conducere.
Pe 7 februarie a.c., în jurul orei 01.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța- Secția 2 Poliție au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autoturism, pe Bulevardul Aurel Vlaicu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.




