Bărbat fără permis de conducere și băut bine, prins la volan în Costinești

Știrile zilei
La data de 14 iulie, în jurul orei 4.50, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au identificat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tineretului din stațiunea Costinești, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ





