Bărbat găsit mort într-un apartament din Cernavodă

Știrile zilei
Un bărbat de aproximativ 35 de ani a fost găsit, în această seară, mort în propria casă din Cernavodă.
„Am intervenit cu o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului Cernavodă. Colegii au spart ușa și în casă au găsit o persoana decedată”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica.
Momentan, nu se cunosc detalii cu privire la cauz decesului.
Se pare însă că bărbatul s-a spânzurat.
UPDATE:
„La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 35 ani ar fi fost găsit spânzurat în incinta locuinței sale. Acesta locuia împreună cu concubina. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Spitalul Cernavodă, în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

Sursă foto: Dunărea TV Oficial






