Barcă pneumatică a Gărzii de Mediu Constanța, furată și abandonată pe Lacul Siutghiol

Știrile zilei
Polițiștii din Mamaia au găsit astăzi, pe lacul Siutghiol, în nordul stațiunii, în stuf, barca pneumatică a Gărzii de Mediu Constanța care fusese furată.
Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de furt, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au recuperat prejudiciul de aproximativ 41.000 de lei, constând într-o barcă pneumatică cu motor, ca aparține Gărzii de Mediu Constanța. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat instituției în cauză în dimineața zilei de 30 octombrie a.c. Polițiștii constănțeni continuă cercetările pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a autorilor faptei.
Ambarcatiunea este marca Honda model T40-AE2 si are un motor Yamaha de 18,38 CP.





