Bătăușul din Saligny a fost condamnat: A călcat în picioare un consătean. De frică, martorii s-au întors cu spatele

Știrile zilei
În luna aprilie a acestui an, polițiștii din cadrul Secției Rurale Cernavodă îl arestau, la Saligny, pe un bărbat cunoscut la nivelul localității drept un om foarte violent. Acesta l-a călcat în picioare pe un consătean, după care i-a turnat în cap o găleată cu apă rece.
Omul, recidivist, era acuzat că și-a bătut, cu bestialitate, un consătean. Pe 12.04.2023, în jurul orei 17:30, în timp ce se afla pe strada Școlii, din localitatea Saligny, în fața unui magazin alimentar, de față cu mai multe persoane, i-a aplicat persoanei vătămate C.F. o lovitură cu pumnul în zona feței.
Persoana vătămată a căzut direct pe ciment, și rămânând în stare de inconștiență, după care, profitând de starea persoanei vătămate, a continuat să o lovească de mai multe ori cu pumnul în zona feței, precum și cu picioarele în zona capului și a trunchiului, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 20-25 zile de îngrijire medicală, producându-se totodată o tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice, arată procurorii.
Victima a avut un scurt schmb de replici cu agresorul, iar acesta nu a stat pe gânduri, i-a tras un pumn în față, lăsându-l lat, pe trotur. În loc să se potolească și să cheme Ambulanța, smardoiul a început să îi care picioare omului inconștient.
Leziunile traumatice au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale.
La un moment dat, un cetățean a vrut să îi sară în ajutor victimei, dar I s-a spus să nu se bage, să-și vadă de treaba lui. Același martor a spus că îl știa pe agresor drept un om foarte violent, răzbunător. Și, același martor, inexplicabil, s-a întors cu spatele ca să nu vadă scena și să nu fie chemat ca… martor!
După ce victima a rămas inconştientă la sol, agresorul l-a stropit cu o găleată cu apă, apoi i-a spus să plece acasă sau îl va omorî. Un alt martor, care a povestit aproape același lucru ca și primul, a spus că de la momentul incidentului, se teme să mai iasă în sat, pentru că oricând se poate isca un scandal.
Bătăușul a spus că, de fapt, el a fost cel agresat și amenințat de victimă. L-am lovit pe F.C. (victima) doar pentru că mă temeam că aceasta urma să scoată un cuţit din buzunar, s-a plans agresorul. De fapt, victima ținuse, tot timpul, mâinile, pe o sticlă de băutură și o țigară.
Recidivist fiind, S.V. a fost condamnat luni, 25 septembrie, la un an și 10 luni de închisoare, cu executare, de judecătorii de la Medgidia.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Un individ a fost ARESTAT, după ce a agresat un bărbat de 55 de ani pe strada Școlii din Saligny






