Bilanțul după cele patru zile de festival Neversea

Știrile zilei
Festivalul Neversea, cel mai cunoscut festival de la malul mării, s-a încheiat duminică, după patru zile de distracție continuă, timp în care sute de forțe de ordine au fost la datorie.
Poliția Română a venit cu un bilanț după cele patru zile de Neversea. Oamenii legii susțin că au depistat nu mai puțin de 40 de fapte de trafic și consum de droguri.
De asemenea, mulți șoferi au fost prinși băuți la volan sau au condus după ce consumaseră droguri. Jandarmii şi poliţiştii au au dat 12 amenzi în valoare totală de 1.300 de lei pentru consum de alcool, provocare şi participare la scandal.
Au fost incidente și pe mare. Garda de Coastă a avut nouă intervenţii pe mare în perioada festivalului pentru îndepărtarea unor ambarcaţiuni din zona de restricţie. Cel mai mult au avut, însă, de muncit medicii. ISU Constanța a intervenit în peste 1.500 de cazuri.
28 de persoane au fost transportate la spital, iar altora li s-a acordat ajutor medical direct pe plajă.
Cel mai grav incident a avut loc chiar duminică, în ultima zi de festival.
Un bărbat a fost găsit mort lângă o scenă a festivalului Neversea, de către un voluntar SMURD. Victima avea 34 de ani și era din București. El se afla pe litoral cu soția sa și ar fi acuzat dureri în piept în ultimele zile.
„Un voluntar SMURD a descoperit, în perimetrul festivalului, o persoană inconştientă. La faţa locului a sosit imediat echipajul de prim-ajutor, care a început protocolul de resuscitare. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.
Bărbatul nu consumase băuturi alcoolice însă, potrivit unor surse, acuza de trei zile dureri în piept pe care le-a ignorat și care, într-un final i-au fost fatale.






