Bilete de odihnă şi tratament, disponibile prin Casa Județeană de Pensii Constanța. Vezi cum le poți obține!

Știrile zilei
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa a primit biletele de odihnă şi tratament pentru cea de-a treia serie din acest an.
Beneficiarii vor putea pleca în staţiunile balneoclimaterice de pe litoral şi de la munte în data de 8 aprilie. Staţiunile disponibile sunt: 1 Mai, Amara, Buziaş, Buşteni, Geoagiu, Govora, Olăneşti, Pucioasa, Sărata Monteoru.
Criteriile, în ceea ce privește obținerea unui bilet într-una din stațiunile balneoclimaterice din țară, nu s-au schimbat. Cei care nu au primit bilete de tratament în anii 2020 și 2021 au primit zece puncte, iar cei care au beneficiat de două bilete în perioadele de sezon nu au mai primit niciun punct.
În cazul celor asiguraţi, contribuţia este de 50% din valoarea biletului, asta dacă veniturile brute lunare sunt mai mici decât salariul mediu brut pe economie. În caz contrar, biletul se achită integral.
Dacă, în urma calculării punctajului, mai multe cereri au acelaşi punctaj, ele se ordonează descrescător după punctajul primit conform numărului de bilete de care a beneficiat în ultimii doi ani. Dacă, după această etapă mai multe cereri au acelaşi punctaj pentru criteriul 1, atunci ele se ordonează crescător după venit.
Potrivit reprezentanţilor CJP, eliberarea biletelor se va face ca și până acum, potrivit planificării anunțate telefonic fiecărui beneficiar, iar la expirarea termenelor sunt eliberate biletele nevalorificate.
Foto: Pexels






