„Bombardierii” de la Costinești, puși cu botul pe labe: S-au făcut mielușei după bătaia primită de la un jandarm

Știrile zilei
Cei șase bătăuși care, la jumătatea lui august, au fost bătuți de un singur jandarm pe o plajă din Costinești, după ce s-au încăierat cu autoritățile, ar fi revenit în satul lor de lângă Brașov total schimbați.
Oamenii din localitate spun că, de când au mâncat bătaie, iar patru dintre ei au stat o noapte în arest, au devenit de nerecunoscut, scriu ziariștii de la Gândul.
La jumătatea lunii august, cei șase au declanșat un scandal monstru pe o plajă din Costinești. Inițial au bătut doi tineri cazați în stațiune, apoi, în timpul intervenției forțelor de ordine, au devenit agresivi față de polițiști și jandarmi. Un jandarm l-a lovit pe unul dintre ei, iar rudele acestuia au tăbărăt pe forțele de ordine.
Fără să intre în panică, militarul i-a culcat la pământ după ce i-a bătut cu mâinile goale. Evenimentele au fost filmate de către martori, iar imaginile au ajuns în spațiul public, unde au provocat un val uriaș de aprecieri legat de maniera în care jandarmul a restabilit ordinea.
Ulterior, din cei șase scandalagii, patru au fost reținuți, pentru ultraj. După o noapte de arest, magistrații i-au plasat, însă, în control judiciar.
Ajunși în sat, cei șase indivizi, cunoscuți drept persoane recalcitrante, care obișnuiau să organizeze petreceri zgomotoase și care nu ezitau să-i bată pe alți consăteni, ar fi devenit de nerecunoscut.
„Jandarmul acela care i-a bătut pare că le-a băgat mințile în cap. Din vară, de când au avut probleme la Costinești, s-au liniștit complet. N-au mai făcut nicio petrecere și n-au mai bătut pe nimeni. Parcă nu sunt tot ei”, a spus, sub protecția anonimatului, unul dintre localnicii din Colonia Reconstrucția, pentru Gândul.
Citește și:
(VIDEO) “Haideți, băăă, c-avem bătaie!”: Sindicatul EUROPOL intervine în scandalul de la Costinești






