Bunicuța-vrăjitoare care și-a OTRĂVIT familia cu mercur a primit ordin de restricție: Nepotul a filmat-o când punea substanța în tocăniță

Știrile zilei
Femeia în vârstă, care și-a intoxicat familia cu mercur, a primit interdicția de a se apropia de rudele sale la mai puțin de 500 de metri, pentru următoarele trei luni. Decizia a fost luată de Judecătoria Cornetu, unde este adresa femeii.
În prezent, întreaga familie urmează un tratament pentru a elimina mercurul din organism. Nepotul de 18 ani a înregistrat pe camere momentul în care bunica sa a adăugat mercur în tocănița de cartofi, mâncarea consumată de toți membrii familiei, cu excepția acesteia.
După investigații, medicii au constatat că tatăl, în vârstă de 48 de ani, a fost expus la mercur timp de o lună, în timp ce fiul său doar o săptămână, arată SpyNews.
Cunoscuții afirmă că femeia avea obiceiul să-i amenințe adesea cu moartea, iar în camera sa au fost descoperite fotografii cu familia, lumânări și diverse obiecte folosite în contextul unor ritualuri satanice.
În urma evenimentelor, autoritățile au emis un ordin de protecție împotriva femeii care a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca. Dacă se va stabili că femeia în vârstă de 83 de ani are discernământ, ea ar putea fi dusă în fața instanței pentru acuzații de tentativă de omor și deținere de substanțe toxice.
Citește și:
Un bărbat a fost OTRĂVIT de soacră cu mercur pus în mâncare: Și nepotul de 18 ani s-a intoxicat






