CADAVRUL unui bărbat găsit sub podul rutier din Năvodari

Știrile zilei
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța – T. F. Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe marginea canalului Dunăre – Marea Neagră, sub podul din orașul Năvodari, se află trupul neînsuflețit al unei persoane.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 32 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Foto cu rol ilustrativ





