Călătorie de coșmar pentru pasagerii dintr-un tren care circula spre litoral: 12 ore fără aer condiționat, apă sau mâncare

Știrile zilei
Un tren care circulă pe ruta Timișoara – Constanța, coșmarul a sute de călători: aceștia au rămas blocați mai bine de 12 ore, fără aer condiționat, apă sau mâncare, potrivit Antena 3 CNN.
Unul dintre pasageri a declarat că nu a fost aer condiționat, iar cei care se aflau în tren se plângeau că nu au apă, deoarece apa pe care o aveau s-a încălzit, „era aproape fiartă”, a spus femeia, potrivit Antena 3 CNN.
De asemenea, pasagerii au stat 12 ore pe drum, iar trenul a avut o întârziere de șapte ore înainte de plecarea din gara din Timișoara. Oamenii descriu călătoria ca fiind una de coșmar. În tren se aflau și 130 de copii, care trebuiau să ajungă în cantonament, la Constanța. Persoane vârstnice au acuzat stări de rău, de leșin, din cauza temperaturilor din tren.
Cu doar 50 de kilometrii înainte ca trenul să ajungă în stația finală, a fost pornit și aerul condiționat.
Sursa: www.antena3.ro
Foto: Ilustrativ (www.pexels.com)
Citește și:






