Campanie Ziarul Amprenta: Sabin Ciobanu, tânărul care a fost paralizat și operat în Turcia, are dreptul la o viață normală! Și tu îl poți ajuta!

Știrile zilei
Ziarul Amprenta demarează de astăzi o campanie de strângere de fonduri pentru a-l ajuta pe Ionuț Sabin Ciobanu, un tânăr în vârstă de 23 de ani din Constanța al cărui destin a fost distrus în urma unei operații la coloană, efectuată în anul 2015, de care nici măcar nu avea nevoie. Tânărul este îngrijit în permanență de mama sa, cu care locuiește în chirie, în Constanța. Pentru că viața de zi cu zi este una foarte grea, mama lui Sabin se află în imposibilitatea de a-i asigura singurului său copil procedurile și analizele medicale recomandate de medicii din Turcia care, în 2020 i-au redat șansa la viață. Sabin are nevoie de câteva mii de euro pentru a merge la control, în Turcia, iar pentru strângerea acestei sume noi, alături de dumneavoastră, vrem să îl ajutăm.
Ionuț Sabin are 23 de ani, o vârstă minunată de care orice tânăr ar trebui să se bucure, dar din cauza durerilor insuportabile, cea mai mare parte a timpului și-o petrece în pat, fiind îngrijit în permanență de mama sa.
Se ridică din pat doar cu sprijin pentru nevoile de bază și nu poate sta mai mult de 15 minute în poziția șezut pentru că durerile la coloană sunt insuportabile.
Scolioza idiopatică juvenilă și operația care a dus la paralizie
Povestea tristă a lui Ionuț Sabin a început în 2015 atunci când, în urma unor dureri de spate, medicul care l-a evaluat la acea vreme i-a recomandat operația. Diagnosticul pus: scolioză idiopatică juvenilă, regiune toraco-lombară. În urma operației efectuate în 2015, i-au fost implantate în coloană două tije și douăzeci de șuruburi.
De aici însă, lucrurile au mers din ce în ce mai rău: dureri crunte la nivelul coloanei vertebrale, de nedescris, durere ce radia pe membrele inferioare amorțeli de nesuportat pentru un copil de vârsta lui, l-au dus ca la șase luni de la operație la pierderea mobilității și paralizie.
Reporterii PRO TV au prezentat în 2018, în cadrul unui reportaj, situația în care se afla Sabin:
Cu ajutorul unor oameni de bine care au înțeles neputința mamei în fața suferinței singurului său copil, în iulie 2018, prin intermediul unui medic de naționalitate turcă din Capitală, Ionuț Sabin a ajuns la Clinica Memorial Șișli din Istanbul – Turcia la control.
Temerea cea mare a mamei s-a adeverit: Ionuț Sabin trebuia operat de urgență însă costurile operației erau imposibile pentru mamă, care nu avea niciun venit la acel moment.
Printr-o minune și cu ajutorul unor oameni de bine din Constanța, a fost strânsă suma necesară operației, iar Sabin a putut fi operat la clinica Turcia. Salvatorul său a fost medicul Gokhan Akdemir. Chirurgul i-a scos implantului montat, care i-a străpuns sternul și care îi presa toate organele.
Au fost îndepărtate cele două tije și cele 22 de șuruburi aferente. Unele dintre ele îi presau nervii coloanei, fapt pentru care a fost imobilizat la pat vreme de trei ani.

Operația a fost șansa lui la viață. Așa cum ne-a declarat mama sa, dacă Sabin nu efectua această intervenție chirurgicală, șansele lui de supraviețuire ar fi fost minime.
Despre cazul lui Sabin a scris chiar și presa din Turcia, în 2020, unde au apărut și câteva fotografii cu băiatul alături de medicul care l-a operat, făcând primii pași după trei ani țintuit în pat.
Articolul poate fi citit AICI.

Însă, la aproape trei ani de la operația care i-a redat viața, Ionuț Sabin duce în continuare o viață în durere.
Treptat, după scoaterea implantului, durerile lui Sabin s-au mai atenuat, însă coșmarul operației greșite îi marchează viața în continuare.
Acum este dependent de mama sa, care îl ajută să mănânce, să meargă la toaletă, dar și să-și facă igiena corporală.
Cea mai mare parte a timpului o petrece în pat. A reușit să-și finalizeze, de la domiciliu studiile liceale, însă doar atât.
Teoretic, la recomandarea medicului ce l-a operat în Turcia, trebuie să efectueze ședințe de înot, pentru ameliorarea durerilor – singura terapie recomandată – și să meargă periodic la controale, în Turcia.
Din lipsa banilor, Sabin nu a mai ajuns în Turcia de când s-a operat.
Mama sa a făcut apeluri disperate în mediul online, pentru a strânge suma de care are nevoie pentru deplasarea în Turcia, însă, fără succes.
Sabin are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a încerca să ducă o viață cât de cât normală, să se plimbe, să se deplaseze fără ajutor.
Are nevoie de cel puțin 4.000 de euro, sumă necesară pentru transportul special pe care trebuie să îl facă până în Turcia, analize, investigații și consultație.
Orice sumă în plus care se va strânge îi va fi de folos mamei sale care nu muncește pentru că trebuie să aibă grijă în permanență de Sabin. Ea beneficiază doar de îndemnizația de însoțitor în valoare de 1.700 de lei.
Orice sumă, cât de mică, pe care voi, cititorii noștri, o puteți dona în conturile afișate în cele ce urmează, îi poate reda speranța lui Sabin că la un moment dat, viața îi va fi mai ușoară. Este conștient însă că va fi dependent de mama sa pentru tot restul vieții!
Conturile în care puteți face donații sunt următoarele:
Titular cont: Ciobanu Ionuț Sabin
- CONT EURO: RO54BTRLEURCRT0375807601
- CONT LEI: RO07BTRLRONCRT0375807601
Atașăm, în cele ce urmează și documente din dosarul medical puse la dispoziție de mama sa.
Certificatul de handicap al lui Ionuț Sabin:
Citește și:






