Care este cea mai puternică rugăciune pe care o poți rosti în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Știrile zilei
Astăzi, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De această sărbătoare, ei pot rosti cea mai puternică rugăciune, despre care se spune că dezleagă farmece și blesteme, scrie Antena 3 CNN.
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este foarte importantă pentru creștinii ortodocși, din acest motiv este marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox.
Iată care este rugăciunea:
„Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o.
Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.
Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.
Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.
La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.
Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.
Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.
Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.
Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin!”.
Sursa: www.antena3.ro
Foto: Ilustrativ (www.unsplash.com)
Citește și:






