Casa Neuman, o fostă reședință de protocol a familiei Ceaușescu este scoasă la vânzare. Prețul pleacă de la 2,7 milioane de euro

Știrile zilei
Casa Neuman, reşedinţă privată importantă din municipiul Arad, aflată pe strada Horia, a fost proprietatea celei mai prestigioase familii din istoria oraşului. După confiscarea de către comunişti a fost folosită drept reşedinţă de protocol de familia Ceauşescu.
Clădirea scoasă acum la vânzare de la 2,7 milioane de euro, a fost ridicată între anii 1925 şi 1926, iar din anul 2000 a fost retrocedată moştenitorilor. A fost estimată de Artmark la o valoare cuprinsă între 3 şi 3,5 milioane de euro, informează news.ro.
Construcția este o bijuterie arhitecturală care a impresionat de-a lungul timpului numeroşi oameni de afaceri, artişti sau şefi de stat. Are structură în formă de U, cu faţada principală marcată de o intrare neoclasică grandioasă, cu fronton şi patru coloane. Interiorul păstrează fastul secolului trecut: vitralii viu colorate, migălos lucrate, sculpturi în lemn, stucaturi alambicate, şeminee şi multe alte elemente decorative.
Actualul proprietar a efectuat o serie de lucrări de renovare şi consolidare (adâncire şi izolare demisol, înălţare mansardă, reparare faţadă ş.a.). Casa beneficiază de un proiect de remodelare integrală şi transformare a imobilului în hotel cu 23 de camere, 4 apartamente, restaurant şi SPA. Amplasarea clădirii este ideală pentru funcţiunea de hotel, în centrul oraşului Arad, vis a vis de Palatul Szantay.
Sursa foto: news.ro






