Câți bani dă Primăria Constanța pe documentația privind reabilitarea malurilor Lacului Tăbăcăriei

Administrație locală
Primăria municipiului Constanța a semnat la sfârșitul lunii trecute un contract care vizează achiziționarea serviciilor de elaborare a documentației tehnico-economică privind „Reabilitarea Și Consilidarea Malurilor Lacului Tăbăcăriei”. Contractul a fost semnat pe 26 august și a fost atribuit firmei Mărăcine Nicomar S.R.L.
Mai exact, firma care a obținut contractul urmează să se ocupe de toată documetația tehnico-economică pentru obiectivul de investiții amintit anterior, după cum urmează: DALI, PAC, PT, DDE, CS, documentații pentru obținerea avizelor/acordurilor și asistență tehnică.
Contractul are o durată de 24 de luni de la data semnării de ambele părți, iar valoarea acestuia este de 96.100 lei fără TVA.
Reamintim că în luna iulie a acestui an, Primăria municipiului Constanța a emis certificatul de urbanism pentru reabilitarea și consolidarea malurilor Lacului Tăbăcăriei.
Mărăcine Nicomar S.R.L, firma care se va ocupa de documentația tehnico-economică pentru obiectul de investiții „Reabilitarea Și Consilidarea Malurilor Lacului Tăbăcăriei”, este o firmă din satul Beceni, județul Buzău. Aceasta a fost înființată în anul 1993 și se ocupă cu „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”.
Asociatul unic al companiei, precum și administratorul acesteia, este Nicolae Mărăcine.
Mărăcine Nicomar S.R.L a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 1.113.639 de lei și un număr mediu de 14 angajați.
Citește și:







