Câți bani pune la bătaie Consiliul Județean Constanța pentru serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pentru sediile pe care le administrează

Administrație locală
Consiliul Județean Constanța a publicat recent anunțul referitor la achiziția serviciilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare la unele imobile care îi aparțin sau pe care le administrează.
Mai exact, serviciile vor fi prestate la sediul CJC, Bloc L4, Pavilion Expozițional, Centrul de excelență în turism și servicii Tomis și CMZ.
Prestațiile vor fi executate în baza contractului de prestări servicii ce urmează a încheiat până la 31 decembrie 2022, cu posibilitatea de prelungire a acestuia cu patru luni.
Valoare estimată a contractului este de 34.700 lei fără TVA, pentru perioada de prestare servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare (DDD) până la 31.12.2022 și 22.800,00 lei fără TVA, pentru perioada de prelungire de patru luni (ianuarie, februarie, martie, aprilie 2023).
La licitație pot participa toţi operatorii economici interesați, indiferent dacă deţin sau nu cont în Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP).
Oferta declarată câştigătoare va fi cea cu preţul cel mai scăzut, în condiţiile în care îndeplineşte specificaţiile tehnice minime considerate obligatorii.
Termenul limită de depunere a ofertelor este 08.12.2021, ora 12:00, iar durata de valabilitate a ofertei este de 90 de zile (nouăzeci zile), de la data limită de depunere a ofertei.
Ofertele pot fi transmise la adresa de e-mail – licitatii@cjc.ro sau pot fi depuse la Registratura Consiliului Județean Constanța Bulevardul, în plic sigilat, însoţite de scrisoare de înaintare, până la termenul limită de depunere a ofertelor.
Citește și:







