Caz ȘOCANT: Ambulanțier, înjunghiat de un pacient de 78 de ani

Știrile zilei
Un angajat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în abdomen de pacientul de 78 de ani pe care îl transporta, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al SAJ, Mihai Polinschi.
Potrivit acestuia, agresiunea s-a produs când pacientul, aflat pe targă, a fost predat de către echipajul ambulanţei la căminul de bătrâni în care era internat.
Se pare că pacientul suferea de demență și era agitat, potrivit Antena3.
Ambulanţierul este internat în spital, scrie Agerpres.
„Va sta sub urmărire câteva zile, a fost înjunghiat în abdomenul inferior, nu i-a pus viaţa în pericol, dar putea fi mult mai rău. Agresorul l-a înjurat pe ambulanţier şi apoi l-a atacat cu un obiect ascuţit. Pacientul a reacţionat în momentul în care i s-au eliberat curelele de la targa pe care se afla. Are o cicatrice post operatorie şi este diagnosticat cu demenţă”, a spus Mihai Polinschi.
Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal şi continuă cercetările pentru aflarea împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.






