Ce avere are Mugur Isărescu? Anul trecut a investit în titluri de stat, tablouri și bijuterii

Știrile zilei
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a câștigat anul trecut, în medie, din pensie și salariu, potrivit declarației sale de avere, 19,757 euro/lună, însă acesta a mai avut venituri și din funcția de membru titular al Academiei Române, în valoare de 30,612 lei pe întreg anul, scrie HotNews.
Printre investițiile realizate anul trecut de Mugur Isărescu se regăsec titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor, investiție care se ridică la suma de peste 1 milion de lei. De asemenea, tot anul trecut, acesta a cumpărat bijuterii, o colecție numismatică și tablouri.
În 2021, referitor la bijuterii, estimarea guvernatorului este că suma a crescut cu 1,8%, la 86.000 euro.
În ceea ce privește colecția numismatică, aceasta a urcat cu 1.000 de euro, la 80.000 euro. La tablouri și icoane, creșterea este de 500 euro, la 20.000 de euro.
De asemenea, Mugur Isărescu are în conturi peste 1 milion de lei, peste 27.000 euro și peste 11.000 dolari. În 2020 avea 1,5 milioane lei, peste 27.000 euro și peste 11.000 dolari.
De asemenea, guvernatorul BNR deține 79,4% din Măr SRL, în valoare de 1,16 milioane lei. La CRH Ciment România (fosta Lafarge) are 1.000 de acțiuni de 250 lei.
Întrebat într-o conferință de presă cum își protejează veniturile de inflație, Mugur Isărescu a declarat:
„Vreți să vă spun adevărul? Nu-mi fac nicio iluzie. N-am cum. Nu m-am dus la bursă cu toate că am un coleg care lucrează acolo, dar nu. I-am ținut, acuma de la o vreme, în titluri de stat. Au dat o dobândă mai mare și am așteptat și ca băncile să majoreze. În plus, am făcut o investiție extraordinară, am 4 nepoți și sunt la școală, nu?”, a explicat guvernatorul BNR.
Declarația de avere a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, poate fi consultată mai jos:






