Ce avere are Traian Băsescu: A pierdut pensia specială, dar încasează 150.000 de euro de la Parlamentul European

Știrile zilei
Traian Băsescu continuă să stârnească valuri cu declarațiile sale politice și acum, la ani buni după ce nu mai este președinte. Cu ce avere se laudă fostul președinte al României? Iată ce au găsit reporterii de la Adevărul: veniturile anuale ale acestuia de la Parlamentul European se ridică la peste 150.000 de euro.
Salariul lui Traian Băsescu a crescut la 88.140 de euro în 2022. Tot de la Parlamentul European a mai încasat suma de 91.388 de euro, reprezentând „diurnă deplasare, diurnă de distanță și misiuni”, precum și o sumă forfetară de 57.538 de euro.
Băsescu a încasat și o pensie de 82.092 de lei, pentru anii săi de activitate în câmpul muncii. Leafa de fost președinte este mult mai mică, adică de 45.417, acesta pierzând-o în primăvara lui 2022, după ce ÎCCJ a dat hotărâre definitivă de colaborare cu Securitatea a acestuia. Potrivit unor modificări legislative, foștii șefi de stat care au colaborat cu Securitatea ramân fără beneficii.
Venituri i-au venit și din titlurile de stat (87.612 de lei și 7.425 de lei), precum și 10.642 de lei din acțiunile la ROMGAZ.
Actualul parlamentar deține un apartament luat în 2022 în București, dar și un teren intravilan în București, având o singură mașină, an de fabricație 2012. În conturile curente are circa 40.000 de euro, 47.000 de lei și 6.000 de dolari.
Băsescu este un mare fan al hârtiilor de valoare deținute titluri de valoare, certificate, obligațiuni), toate fiind la Ministerul de Finanțe. Valoarea la zi se ridică la 2,39 milioane lei și 411.000 de euro. în schimb, Băsescu are o datorie către fiica și ginerele său de 496.000 de lei.
La capitolul obiecte de valoare, Băsescu deține ceasuri de aur și oțel în valoare de 70.000 de euro, bijuterii de aur în valoare estimată de 50.000 de lei și tablouri de 25.000 de euro.






