Ce averi au angajații Consiliului Județean Constanța. Noile declarații de venituri

Administrație locală
Mai mulți angajați ai Consiliului Județean Constanța (CJC) și-au completat declarațiile de avere și le-au publicat pe site-ul instituției.
Nesrin Geafar este secretarul general al județului și, potrivit declarației de avere, nu deține terenuri sau clădiri, are un autoturism din 2012, și este datoare la bănci până în 2024. Are cinci credite de achitat, a căror valoare depășește 90 de mii de lei. Salariul anual este de 116.800 de lei.
Violeta Acsinte, inspector în cadrul CJC, deține 50% dintr-un teren de un hectar și jumătate, la Corbu, două autoturisme Hyundai, are două credite noi la bănci, în valoare de 33 de mii de lei împreună, cu dată scadentă 2025 și 2026 și nicio datorie către alte persoane, așa cum apărea în vechea declarație de avere. Salariul anual este de 75.000 de lei.
Consilierul Maria Alexandrescu are, potrivit declarației de avere, 50 la sută dintr-un apartament de 116 metri pătrați și un Golf 5. În ultimul an, a vândut un teren intravilan cu 50 de mii de euro și și-a șters din bancă datoria de 90 de mii de lei, cu scadență în 2022. Salariul anual este de aproape 70.000 de lei.
Doina Andreev, inspector CJC, și-a păstrat casa și apartamentul, la fel și autoturismul Volvo și are aceleași două credite la bănci, de 31 de mii de euro, repsectiv 1.500 de euro. Salariul anual este de 88.800 de lei.
Consilierul Sevie Asan nu și-a cumpărat nimic nou, nici nu și-a rotunjit depozitele în bănci deținute. Salariul anual este de 64.000 de lei.
Gabriela Mihaela Barna, inspector CJC, are același apartament de 51 de metri pătrați în Inel I, dar a vândut autoturismul Opel Astra cu 2.700 de euro. Depozitul bancar, de 30 de mii de lei, a rămas neschimbat din 2021, la fel și datoria la bancă, de 193 de mii de lei, cu scadență în 2046. Salariul anual este de 44.000 de lei.
Dănuț Răgălie deține funcția de șef șerviciu, și-a achiziționat, în 2021, 500 de metri de teren intravilan, împreună cu soția. Acesta se adaugă apartamentului de 66 de metri pătrați. Conduce același autoturism din 2015, un Honda, și mai are credite la bănci de peste 40 de mii de euro. Salariul la CJC îi asigură un venit anual de 107.900 de lei.
Numele din articol au fost alese aleator, toate declarațiile de avere le puteți consulta pe site-ul CJC.







