Ce spun reprezentanții ACS Pantheon Constanța despre acuzațiile lui Cosmin Gușă la adresa șefului Federației Internaționale de Judo

Știrile zilei
Continuă războiul declarațiilor între președintele Federației de Judo, Cosmin Gușă și președintele Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer. Gușă a spus că României nu i se mai alocă competiţii internaţionale pentru că celor de la forul european le e frică de răzbunarea lui Marius Vizer.
„Problemele întâmpinate în 2023 nu au mai fost la fel ca acelea din 2022 la nivelul competiţiilor internaţionale, când s-a remarcat o anumită presiune nepermisă şi nefirească din partea corpului de arbitraj la adresa unor judoka români.
Din fericire, în 2023 acest lucru nu s-a mai întâmplat. Suferim o anumită persecuţie din partea forumului internaţional, în sensul că deşi eram cel mai bine cotaţi din Europa în organizarea de competiţii, tot din presiunile lui Marius Vizer, României nu i se mai alocă competiţii internaţionale.
Cei de la forul european ar vrea să facă asta, numai că le e frică de răzbunarea lui Marius Vizer şi atunci, deocamdată nici pentru 2023, dar nici pentru 2024, nu avem alocate competiţii internaţionale, care sunt benefice pentru judo, pentru că pot participa mai mulţi sportivi români şi există un schimb de experienţă în stagiile de pregătire.
Să sperăm că noul an îl va face pe fostul nostru concetăţean Marius Vizer să înţeleagă că nu aşa este lupta sportivă şi că nu poate să îşi persecute foştii colegi din ţara care l-a ajutat să promoveze în această funcţie de la nivel internaţional”, a afirmat Guşă, pentru Agerpress, în urmă cu câteva zile.
Asociația Club Sportiv Pantheon Constanța a transmis, astăzi, un punct de vedere cu privire la declarațiile lui Cosmin Gușă, în care arată că:
„Noi, colectivul Asociației Club Sportiv Pantheon Constanța, formațiune afiliată la Federația Română de Judo, am primit cu surprindere „retrospectiva“ pe care președintele ales al FR Judo a făcut-o la mijlocul acestei săptămâni, referindu-se în special la calitatea judo-ului din România.
Pe lângă trimiterile complet deplasate la adresa câtorva dintre sportivii care au excelat în disciplinele lor și au reprezentat cu mândrie tricolorul în afara granițelor, punctul de vedere al președintelui vremelnic al FR Judo este în totală contradicție cu realitatea în care își desfășoară activitatea cele mai multe structuri din judo-ul din România.
Mai mult decât atât, în calitatea sa de președinte ales, el este cel care are obligația de a se asigura că activitatea membrilor pe care îi reprezintă la nivel național și internațional se desfășoară în condiții de performanță și că are capacitatea de a găsi soluții la problemele pe care aceștia le reclamă sau pe care chiar el le identifică.
De asemenea, așa cum are grijă să își asume performanțele sportivilor români la finalul competițiilor internaționale, conducătorul FR Judo are obligația, cel puțin morală, de a-și asuma și lipsa acestora.
În schimb, contrar valorilor judo-ului, „retrospectiva“ președintelui FR Judo cuprinde doar scuze și acuze, inclusiv la adresa unor persoane care nu au nici o legătură cu activitatea forului pe care acesta cu onor și demnitate ar trebui să îl reprezinte.
Împotriva oricărei logici, printre cei invocați de acesta se numără și Marius Vizer, singurul român care a ajuns prin muncă, implicare și dăruire în fruntea unei federații sportive internaționale. Considerăm lipsită de logică această acuzație în condițiile în care contribuția lui Marius Vizer în dezvoltarea judo-ului la nivel mondial este recunoscută și apreciată pe întreg mapamondul.
De asemenea, nu trebuie uitată nici susținerea și sprijinul necondiționat în momente de dificultate pe care le-a acordat sportivilor, antrenorilor și întregii familii a judo-ului românesc.
În final, atât noi, reprezentanții ACS Pantheon Constanța, cât și ceilalți judoka din România care nu se regăsesc în retrospectiva președintelui FR Judo, vrem să îi aducem aminte acestuia cele opt valori ale judo-ului: curaj, respect, modestie, prietenie, onoare, onestitate, autocontrol și curtoazie”.
Citește și:
Sportiva ACS Pantheon Constanța, Lena Sterea este vicecampioană mondială la judo






