Ce spune conducerea City Park Mall despre tavanul prăbușit al magazinului Casa Hermosa

Știrile zilei
Seara trecută, o tânără a fost rănită și a fost internată la Spitalul Județean Constanța după ce tavanul fals al magazinului Casa Hermosa din City Park Mall a căzut. La aproape 24 de ore de la eveniment, conducerea City Park Mall a transmis un punct de vedere cu privire la această situație.
„În legătură cu incidentul petrecut aseară, în cadrul City Park Mall, reprezentanții centrului comercial declară:
„Dorim să ne exprimăm regretul pentru incidentul produs aseară, în urma căruia o persoană a suferit răni ușoare, provocate de către desprinderea unei bucăți din tavanul fals al magazinului Hermosa, din cadrul City Park Mall. Persoana rănită a fost imediat transportată la Spitalul Județean Constanța și a primit îngrijirile necesare, fiind, în prezent, în afara oricărui pericol.
Echipa City Park s-a mobilizat imediat pentru închiderea și securizarea magazinului Hermosa. Mai departe, colaborăm cu autoritățile și reprezentanții magazinului, în vederea identificării cauzelor și stabilirii măsurilor necesare pentru prevenirea unor evenimente similare pe viitor.
Potrivit contractelor încheiate cu societățile care închiriază spațiile din cadrul centrului comercial, responsabilitatea privind integritatea acestor spații le revine chiriașilor. Acest aspect nu exclude, însă, preocuparea pe care City Park Mall o acordă securității și siguranței vizitatorilor săi. În acest sens am început un proces separat de verificare riguroasă a tuturor spațiilor din centrul comercial.”
Citește și:
(VIDEO) S-a prăbușit tavanul unui magazin din incinta City Park Mall. O persoană rănită






