Ce spune Jandarmeria Română despre presupusa „capcană” întinsă protestatarilor pentru a rămâne fără permise de conducere

Știrile zilei
Jandarmeria Română intervine în cazul scandalului de la Constanța creat în jurul permiselor de conducere care le-au fost suspendate seara trecută unui număr de 30 de protestatari. Aceștia au acuzat pe rețelele de socializare că Jandarmeria i-a atras într-o capcană astfel încât poliția să îi amendeze și le suspende dreptul de a conduce, descurajându-i astfel pe cei care și-ar dori să mai iasă la protest.
Redăm, în cele ce urmează, punctul de vedere al Jandarmeriei Române cu privire la această situație:
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public prin care se acuză o „capcană” a Jandarmeriei pentru protestatari, Centrul de Informare Publică al Jandarmeriei Române face următoarele precizări:
În data 16.01.a.c., coloana de protestatari, formată din 47 de autovehicule, se deplasa pe autostrada A4 venind dinspre DN39, fiind însoțită de o autospecială de jandarmi, cu direcția către Port. Întrucât accesul spre Port era blocat de o coloană de tiruri, echipajul de jandarmi și autovehiculele protestatarilor au fost nevoite să staționeze, ca urmare a acestui blocaj. Având în vedere că, la acel moment existau alte blocaje în dreptul porților 7 și 9 din Port, echipajul de jandarmi a primit o nouă misiune, fiind redirecționat către aceste zone.
Întrucât drumul către Port era blocat, autospeciala jandarmeriei a întors pe contrasens, pe banda de urgență, având pornite semnalele luminoase, pentru deplasarea de urgență spre zona porților 7 și 9.
Înainte de efectuarea acestei manevre, un jandarm a coborât din autospecială, observând că o parte dintre autovehiculele intenționează să o ia pe contrasens, punându-le în vedere acestora că trebuie să staționeze în locul unde se aflau.
Menționăm că niciun reprezentant al echipajului de jandarmi nu a făcut semne spre coloana protestatarilor, care să indice faptul că aceștia trebuie să-i urmeze. Deplasarea autovehiculelor care faceau parte din coloana de protestatari, pe contrasens, a fost o decizie exclusiv a acestora, fără a fi rezultatul unei indicații din partea forțelor de ordine„, transmite Jandarmeria Română.
Citește și:
Constanța: Peste 50 de protestatari au rămas fără permise de conducere!






