Ce spune șoferul autoturismului lovit de ambulanță la ieșire din Ovidiu

Știrile zilei
Un accident rutier între un autoturim și o ambulanță a avut loc în această după-amiază la ieșire din Ovidiu spre Mihail Kogălniceanu. Se pare că ambulanța, aflată în misiune, a depășit o coloană, moment în care a derapat și a lovit un autoturism care venea pe contrasens.
Șoferul autoturismului a declarat pentru Ziarul Amprenta că ambulanța nu avea semnalele acustice în funcțiune.
„Nu am putut să evit, nici nu aveam cum, aveam camion în partea dreaptă.
Mă deplasam din direcția Ovidiu către Mihail Kogălniceanu. Te trezești cum ambulanța în fața ta, nu ai ce să faci prea multe.
Ambulanța venea dintre Mihail Kogălniceanu spre Ovidiu. Prin alunecare, neatenție, a intrat pe contrasens. Te trezești…în patru metri nu ai ce să-i mai faci.
Dânsul (n.r. șoferul de pe ambulanță) zice că avea semnalele acustice pornite. Eu nu am văzut nimic. Asta se poate dovedi cu o cameră de la benzinărie”, a declarat șoferul autoturismului.
De asemenea, în accident a mai fost implicat un autoturism, condus de un cetățean francez, cadru militar la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu. Autoturismul condus de acesta a fost lovit ușor de cele două vehicule implicate în accident și nu prezintă pagube materiale semnificative.
Citește și:
(FOTO) Accident rutier între un autoturism și o ambulanță la ieșire din Ovidiu






