Ceasuri smart de peste 250.000 de lei, descoperite într-un container în portul Constanța

Știrile zilei
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au descoperit, într-un container sosit din China, în plus față de bunurile declarate, 1.350 de ceasuri smart în valoare de 270.000 de lei.
În data de 28 noiembrie 2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.
În fapt, în data de 25 noiembrie 2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au efectuat controlul fizic asupra unui container sosit din China.
Astfel, echipa comună a descoperit, în plus față de bunurile declarate 1.350 de ceasuri smart.
Produsele, în valoare de aproximativ 270.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.
Citește și:






