Cele două surori care au dispărut în Dunăre au fost găsite decedate

Știrile zilei
Cel mai negru scenariu a devenit realitate în cazul celor două surori dispărute în Dunăre, pe raza localității Isaccea. Joi dimineață, una dintre copile a fost găsită moartă, iar după câteva ore echipajele de salvatorii au descoperit-o și pe sora ei, tot fără suflare.
„În jurul orei 13:00, a fost găsit trupul neînsufleţit al celeilalte minore, dispărute luni după-amiază, în zona portului Isaccea. Acesta a fost găsit în aceeași zonă ca al surorii ei, fiind recuperat si adus la mal”, a transmis ISU Tulcea.
Cele două fete mai au un frate şi trei surori. Mama lor e plecată la muncă în Anglia, iar rudele nu au găsit inițial curaj să-i spună la telefon despre tragedie. „Nu ştie. I-am spus că e la ortoped, că le-a lovit o maşină”, spunea mătuşa fetelor. Între timp, femeia a aflat despre nenorocire.
Una dintre fetițe a încercat să o salveze pe cealaltă din Dunăre
Fetele au vrut să facă poze pe mal, într-o zonă neamenajată, unde apa e foarte adâncă, mai ales după ploile din ultimele zile. Una a alunecat şi a ajuns în apă. Cealaltă ar fi încercat să o salveze, dar a căzut şi ea.
Cu ambii părinţi în străinătate, fetele se aflau în grija rudelor.
Tragedia s-a produs luni, la ora 16, când un apel la 112 anunţa dispariţia a două surori în apele Dunării, la Isaccea. Echipele de salvare şi scafandrii au încercat de atunci să le recupereze. Pe apă sau sub apă, misiunea a fost la fel de grea, pentru că vizibilitatea era zero, curenţii foarte puternici, iar căutările de-a lungul malului s-au efectuat din aproape în aproape.






