Cetățenii din Pakistan, Sri Lanka, Nepal, Bangladesh și Afganistan prinși la frontiera României: Au încercat să treacă frontiera în Ungaria ILEGAL, pe jos

Știrile zilei
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat 18 cetățeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria pe la „frontiera verde”.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat în apropierea liniei de frontieră, două grupuri de persoane care se deplasau pe jos în direcția statului vecin. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau persoanele și interceptarea acestora.
Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor.
În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt 18 cetățeni din Pakistan, Sri Lanka, Nepal, Bangladesh și Afganistan, cu vârste cuprinse între 20 și 48 de ani, intrați legal în țara noastră.
Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Foto: www.politiadefrontiera.ro
Citește și:
(FOTO/VIDEO) Peste 110 cetățeni străini au încercat să treacă ILEGAL frontiera, în Ungaria






