Ciolacu, despre rezultatele sondajelor și Mircea Geoană: “Dânsul are experiență de președinte. A mai fost câteva ore”

Știrile zilei
Marcel Ciolacu și-a exprimat, în cadrul unei emisiuni digi24, părerea despre sondajele de opinii realizate în ultima perioadă, care de cele mai multe ori îl plasează pe Mircea Geoană în topul favoriților pentru alegerile prezidențiale din 2024.
Deși Ciolacu a declarat că nu comentează rezultatele sondajele, nici măcar pe ale celor comandate de PSD, dar a “scăpat” o remarcă sarcastică la adresa adjunctului secretarului general al NATO. Acesta a mai precizat că nu-l deranjează că Mircea Geoană vrea să candideze, întrucât „dânsul are experiență de președinte”, pentru “câteva ore”.
„Eu n-am comentat niciodată nici sondajele pe care le plătește PSD. Asta e părerea. Să fie (opțiunea de vot – n.red.). Dacă e așa, nu mai facem alegeri. Ce rost mai are? Dânsul are experiență de președinte. A mai fost câteva ore. Cu asta am încheiat. Nu pot să comentez. Există sondaje și sondaje.
N-am nicio problemă. E pe primul loc. Să candideze. Eu nu mi-am făcut sondaje în ceea ce mă privește. N-are rost să spun cum stă domnul Geoană. Sunt sondajele PSD, le spun colegilor, n-am să le fac publice. Nu mă interesează cifre, cât are PSD, PNL, mă interesează prioritățile românilor și ceea ce facem – dacă este o percepție corectă, că adevărul e greu să-l găsești. Încercăm mai mult studii sociologice.
Nu mă deranjează. Doamne ferește (că Geoană vrea să candideze – n.red.). Dar nu e primul politician care face asta, foarte bine, să candideze”, a spus Marcel Ciolacu despre Mircea Geoană.
Sursă foto: Facebook
Citește și:




