Co-președintele AUR, George Simion a participat la slujba de Bobotează, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța

Știrile zilei
Co-președintele AUR, George Simion a participat la slujba de Bobotează oficiată la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
La slujba de Bobotează de la Catedrala arhiepiscopală a fost prezent, începând cu ora 09.30, și co-președintele AUR, George Simion. 
Anunțul a fost făcut ieri, 5 ianuarie, de Edvochia Aelenei, deputat AUR Constanța.

„Vă invităm la slujba de Bobotează pe 6 ianuarie, de la ora 9.30, împreună cu vicepreședintele Aur George Simion la Arhiepiscopia Tomisului”, a postat pe pagina de Facebook Edvochia Aelenei, deputat AUR Constanța.
Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că joi, de la ora 8.15, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. Apoi, de la ora 11.25, are loc tradiţionala Procesiune de Bobotează, de la Catedrală până în Portul Tomis, unde, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia slujba de Sfinţire Mare a apei. La sfârşitul acesteia, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie va arunca trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului, iar mai mulţi tineri vor sări pentru a le aduce la mal.
La finalul ceremoniei, apa sfinţită din sticlele îmbuteliate va fi împărţită credincioşilor.
Forţele Navale au transmis că marinarii militari participă la activităţile prilejuite de sărbătoarea religioasă a Botezului Domnului.
“După oficierea slujbei religioase la catedrala constănţeană de către reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, Garda de Onoare constituită din militari ai Forţelor Navale şi Muzica Militară a Forţelor Navale vor însoţi tradiţionala procesiune religioasă, de la catedrală până în portul Tomis, unde un sobor de preoţi va oficia slujba de sfinţire a apei, iar scafandrii militari vor asigura buna desfăşurare a activităţii cu două ambarcaţiuni tip <<Bombard>>”, au anunţat Forţele Navale.
Restricții de circulație astăzi, 6 ianuarie
Cu prilejul acestei manifestări religioase vor fi instituite restricţii de circulaţie. Astfel, Primăria Constanţa a anunţat că sunt interzise circulaţia şi parcarea autovehiculelor pe strada Arhiepiscopiei, bulevardul Regina Elisabeta, strada Remus Opreanu, tronsonul delimitat de strada Marinei şi strada Revoluţiei din 22 Decembrie 1989, strada Marinei şi Portul Tomis.
Spaţiul de desfăşurare a evenimentului va fi delimitat de către organizatori astfel încât traseele de afluire şi defluire vor fi semnalizate corespunzător, a mai precizat Primăria Constanţa.
Citește și:
Mii de persoane sunt așteptate la procesiunea de Bobotează, în Portul Tomis din Constanța






