Cod galben de instabilitate atmosferică pentru municipiul Constanța și alte opt localități din județ

Știrile zilei
Ploile nu lipsesc din Dobrogea nici astăzi. Administrația Națională de Meteorologie a extins codul galben de instabilitate atmosferică valabil pentru Tulcea și Constanța până la ora 15.30.
Vizate de fenomenele extreme sunt următoarele localități din județul Constanța: municipiul Constanța, Năvodari, Eforie, Techirghiol, Tuzla, 23 August, Agigea, Corbu, Costinești.
În aceste zone sunt așteptate averse din care se vor cumula 25 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului.





