Comisar ANPC, agresat de proprietatul unui motel, după un control. Femeia are mâna în gips

Știrile zilei
Un comisar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Constanţa a fost agresat după un control la Motelul Camping Silvia din satul Sadova Veche, judeţul Caraş-Severin de către proprietarul clădirii. În urma verificărilor, au fost găsite mai multe nereguli, printre care cearceafuri pătate, produse expirate, excremente de rozătoarea în depozitul de veselă. Unitatea a fost amendată cu 8.000 de lei.
La finalul controlului, două femei comisar ANPC care se urcaseră în maşină şi urmau să plece au fost oprite de către un bărbat care a afirmat că este proprietarul clădirii în care îşi desfăşoară activitatea unitatea de cazare.
Acesta a cerut explicaţii pentru sancţiunile acordate şi, la un moment, a început să vorbească urât cu cele două femei, s-a repezit să scoată cheia din contact şi a lovit-o pe una dintre ele cu palmele peste mâini.
Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a reacţionat în urma acestui eveniment.
“Noi distrugem turismul?! Nu cei care nu observă excrementele de şobolan în vecinătatea alimentelor. Noi greşim că nu îi consiliem?! Cum ar suna: «Măi, măi, măi, singurul şobolan admis într-o bucătărie este Ratatouille, personajul din desenul animat cu acelaşi nume! » Sau «te consiliem să faci curat, poate să te şi speli… Jegul nu este ingredient tolerat în alimentaţie publică». Ce alte astfel de sfaturi ar trebui să dăm? Prevenţia din mintea unora este de bezna minţii mele! Place cum sună probabil…”, a declarat Horia Constantinescu.
Acesta a pus la dispoziție presei și diagnosticul pe care comisarul ANPC l-a primit – fisură osoasă incompletă, dar și fotografii din care rezultă modul cum a fost comisarul agresat.

El a precizat că ANPC joacă rolul de Cenuşăreasa al instituţiilor de control.
“La Olt, soţul celei care conduce comisariatul (încă) a spart telefonul colegilor de la corpul de control, după ce l-a smuls din mâna unuia dintre ei şi pare că cel care a greşit este chiar posesorul! Ce căuta acolo şi cu telefonul de serviciu la el! Jucăm rolul de Cenuşăreasa al instituţiilor de control, ca număr de comisari, ca dotări şi din multe alte puncte de vedere, dar în povestea noastră, nu pierdem pantofiorul, ci suntem chiar împinşi pe scări!
Astfel de specimene dorm liniştite seara, devenind vedetele unei piese de teatru absurde!
Cortina cade peste întreaga scenă a unei ţări, unde consumatorii îşi pierd rolul principal, devenind figuranţi, într-un spectacol grotesc în care cei mai importanţi, iată, devin băieţii deştepţi cu tupeu şi «susţinerea» potrivită! «Pă băiatu’ nu-l deranjăm cu nimic, pentru că e a lu’ nenea»”, a mai afirmat preşedintele ANPC.
Citește și:
ȘOCANT: Excremente de șoarece în bucătăria unui motel. Ce au transmis inspectorii ANPC






