Comunitatea musulmană din România în doliu: Un fost muftiu a murit

Știrile zilei
Comunitatea musulmană din România este în doliu. Osman Negiat, fost muftiu al României în perioada anilor 1990 – 2000, a încetat din viață.
S-a născut în anul 1941 și a copilărit în satul Valea Dacilor. Se trage dintr-o familie de imami de cel puțin 10 generații. A terminat seminarul Musulman din Medgidia în anul 1959. Timp de 60 de ani a slujit ca imam până în ultima clipă a vieții. El este cel care a reușit în calitate de Muftiu să pună Cultul Musulman din România pe baze democratice imediat după Revoluția din 1989.
Oamenii care rămân adânc în memorie nu mor cu adevărat, doar pleacă pentru câtva timp de lângă noi, apoi revin mereu şi ne stau tăcuţi în preajmă.
Allah rahmet eylesin!





