Concluzii după verificările de la Ovidiu, din zona de promenadă: „Apa Lacului Siutghiol nu este poluată”

Știrile zilei
Pe 23 februarie, ca urmare a unei sesizări venite din partea Primăriei orașului Ovidiu, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au efectuat verificări în zona de promenadă a lacului Siutghiol ca urmare a faptului că în apa lacului s-au concentrat în număr foarte mare spre mal, într-o zonă cu stufăriș.
Garda de Mediu Constanța a transmis astăzi o informare cu privire la concluziile verificărilor:
„În completarea verificărilor efectuate în dată de 23 februarie 2021 de comisarii GNM, împreună cu inspectorii ABA D-L, în zona de promenadă din orașul Ovidiu, când s-a constatat că bancurile de pește s-au aglomerat spre malul lacului Siutghiol.

Pentru lămurirea situației, GNM CJ Constanța a solicitat un punct de vedere de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură. Specialiștii acestei instituții ne-au comunicat faptul că „fenomenul de aglomerare în zonele de mal ale lacului sunt normale în această perioadă și cu precădere în zonele iluminate artificial pe timp de noapte (faleză oraș Ovidiu). De asemenea, fenomenul de deplasare paralel cu malul ale bancurilor de pești semnalate în anumite zone este cunoscut și specific acestui lac litoral de origine marină”.
La dată verificărilor, 23.02.2021, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral au prelevat două probe de apă din lacul Siutghiol, una din zona Observator faleză Ovidiu și altă din zona Debarcader Ovidiu. Din datele transmise la GNM CJ Constanța reiese că au fost analizați indicatorii fizici, regimul de oxigen, nutrienții și ionii generali, iar valorile se încadrează în limitele tipologiei Lacului Siutghiol, cu excepția indicatorului oxigen dizolvat care are valorile unei ape de suprafață insuficient aerată, în zona Observator faleză. Această zonă este cu stufăriș și apă are o adâncime mai mică, lipsită de curenți, ceea ce explică concentrația scăzută a oxigenului dizolvat de la mal.
În zona Debarcader Ovidiu nu s-au constatat modificări ale stării normale a apei lacului.
De menționat este faptul că nu s-a produs fenomenul de asfixie a peștilor și nu s-a înregistrat mortalitate piscicolă în Lacului Siutghiol”, transmit reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.







