Constanța: O tânără cu LANȚURI la picioare a fost găsită pe stradă. S-a declanșat o anchetă penală

Știrile zilei
O tânără de 18 ani a fost legată, cu lanțul, de picior, pentru a nu putea părăsi locuința. Polițiștii au fost sesizați de caz și au eliberat fata, găsită de trecători pe străzile din Constanța.
Bunica, care o are în grijă, a povestit că tânăra are obiceiul să plece de acasă și acesta a fost singurul gest la care a putut recurge atunci când nu era acasă.
Iată ce ne-au transmis reprezentanții IPJ Constanța, referitor la caz: „La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Arcului se află o femeie care are legat un lanț de picior.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de o femeie, de 18 ani, pe care bunica sa ar fi legat-o cu un lanț de picior, pentru ca aceasta să nu părăsească imobilul, fiind cunoscută cu plecări voluntare repetate.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de liberate în mod ilegal.
De asemenea, au fost sesizați specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, care au preluat-o pe femeie, în vederea instituționalizării”.






