Constanța: Suporter prins la turneul de futsal desfășurat la Sala Sporturilor deși avea interdicție de a participa la competiții

Știrile zilei
Sâmbătă, 06.01.2024, în jurul orei 15:00, pe timpul executării misiunii de asigurare a ordinii publice la turneul de futsal ”Trofelul Liga Old Boys”, desfășurat la Sala Sporturilor, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au descoperit în sală un bărbat care avea aplicată sancțiunea contravențională de interzicere a accesului la competițiile sportive din cadrul turneului în cauză.
Fiind întrebat cu privire la prezența sa în sală, bărbatul a declarat că nu știa că are interdicție de a participa la astfel de competiții.
Menționăm faptul că, în conformitate cu prevederile Legii 4/ 2008 ”Privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, art. 31, aliniatul (1): ”Fapta unei persoane, căreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sau jocuri sportive, de a se afla în arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau un joc sportiv de genul celor pentru care s-a dispus interdicţia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.
Persoana în cauză a fost evacuată din arena sportivă, iar procesul-verbal de constatare a fost predat organelor de poliție, în vederea continuării cercetărilor.





