Contract de finanțare pentru rețeaua Termoficare Constanța, în valoare de peste 230 de milioane de lei

Știrile zilei
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare din cadrul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a semnat, în prima lună a acestui an, 95 contracte de finanţare, în valoare de 530 milioane lei. Cele mai multe contracte semnate vor asigura sprijin financiar pentru limitarea răspândirii pandemiei COVID-19 în şcoli şi spitale. Alte proiecte vor contribui la îmbunătăţirea eficienţei energetice sau dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare.
Dintre acestea, un contract important îl reprezintă cel semnat cu UAT Municipiul Constanţa, cu o valoare totală de 231,541 milioane. Proiectul va finanţa reabilitarea a 21,6 km (43,2 km conducte) reţea termică şi va contribui la îmbunătăţirea parametrilor sistemului centralizat de transport a energiei termice. În urma implementării proiectului vor fi reduse pierderile de agent termic, dar şi emisiile de gaze cu efect de seră.
„În cadrul POIM sunt finanţate multe contracte, toate fiind importante atât pentru noi şi beneficiari, cât şi pentru populaţia României. Dintre acestea, unul important este cel semnat cu Municipiul Constanţa, în valoare de 231 de milioane de lei. MIPE doreşte să atragă în acest an, prin POIM, 1,8 miliarde euro, acesta fiind principalul nostru obiectiv”, a declarat Cristian Roman, secretar de stat în MIPE.
Cele două proiecte ce vizează rețeaua societății Termoficare Constanța sunt:
1. Reabilitarea rețelelor termice primare / transport energie termică. Valoarea totală: 115.405.074 lei;
2. Reabilitarea rețelelor termice primare/ transport a energiei termice – etapa 2.
Valoarea totala: 116.136.102 lei.






