Corbu: La mijlocul lunii august se toarnă asfaltul pe cei aproape 7 km de drum comunal

Știrile zilei
La mijlocul lunii august se preconizează că firma care se ocupă de lucrările de asfaltare aflate în derulare pe raza comunei Corbu să demareze asfaltarea propriu-zisă.
„Ieri s-a terminat cu turnarea rigolelor pe străzile care urmează să fie asflatate, ce însumează aproape șapte kilometri. Acum au mai rămas micile retușuri iar la mijlocul lunii august dăm drumul la lucrările de asfaltare”, ne-a spus primarul comunei Corbu, Vasile Lumînare.
Proiectul de modernizare a 6,7 km de drumuri din comună vizează mai multe străzi din Corbu – Satu Nou, Corbului, Pepinieriei, Crinului, Sperantei, Cismelei, Linistii, Magazinului, Ogorului, Vasile Belu, Topârceanu, Caragiale, Poștei, dar și din Vadu – strada Mihai Eminescu care este modernizată pe o porțiune de 612,16 ml.
De asemenea, se dorește modernizarea și reabilitarea drumului Corbu – Vadu:
„Sunt probleme cu suprapunerile de teren cu privire la acest drum. Trebuie să se facă diferite îndreptări de erori. Dăm lucrarea unei firme de cadastru pentru a încerca să-i repoziționeze pe toți proprietarii, vedem concret cum stăm și abia mai apoi să ajungem să discutăm de expropriere de utilitate publică sau orice altă metodă pentru a rezolva situația. Noi vrem să îl prindem într-un proiect și vrem să vedem dacă reușim să îl cadastrăm și să îl intabulăm într-un timp scurt astfel încât să prindem finanțare. Vrem măcar pe cei 4 metri de drum să reușim să îi modernizăm. Ar fi păcat să pierdem banii”, ne-a declarat primarul Vasile Lumînare.

Citește și:
Autoritățile locale din Corbu vor să extindă rețeaua camere de supraveghere pe raza comunei






