Credea că a dat lovitura vieții cu ajutorul unui detector de metale: Vezi ce comoară era, de fapt, ascunsă în pământ

Știrile zilei
Un localnic din localitatea Barboș, județul Vaslui, a crezut că a dat lovitura vieții. Detectorul de metale pe care îl folosea i-a dat un semnal că tocmai a făcut o descoperire de amploare.
Surpriza a fost, însă, una cu totul neplăcută: a găsit cu detectorul de metale trei bombe care ar fi putut exploda pe loc.
Bărbatul din Barboș a alertat imediat autoritățile, iar pirotehniștii au mai găsit și peste o mie de cartușe.
„Astăzi, în jurul orei 15.00, un cetățean aflat în localitatea Bărboși, comuna Hoceni, care executa cercetări cu un detector de metale a descoperit trei bombe de aruncător, calibrul 80 milimetri. Conștientizând pericolul reprezentat de muniția rămasă neexplodată, bărbatul a anunțat de urgență organele abilitate. Specialiștii pirotehniști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui au intervenit cu promptitudine folosind autospeciala pentru intervenții pirotehnice. Pirotehniștii au ridicat cele trei bombe de aruncător și au continuat cercetările într-un perimetru stabilit. După trei ore și jumătate, pirotehniștii au mai găsit încă 1016 cartușe. În acest moment, pirotehniștii transportă în condiții de maximă siguranță, în vederea depozitarii și distrugerii, toată muniția găsită”, a transmis ISU Vaslui.
Sursa foto: Ilustrativ






