Cum arată azi locul tragediei de la 2 Mai: Lumânările nu se sting niciodată, iar oamenii au adus brăduți de Crăciun

Știrile zilei
Au trecut aproape patru luni de la tragedia din 2 Mai: pe 19 august un șofer de 20 de ani, beat și drogat, spulbera, la intrarea în sat, un grup de șase tineri. Doi dintre ei aveau să moară pe loc, pe șosea, iar alți doi erau grav răniți. Procesul împotriva ucigașului Vlad Pascu încă nu a început.
Indignarea publică stârnită de reacția lui Vlad Pascu, dar și a familiei acestuia, ulterior accidentului, l-a determinat pe ministrul Cătălin Predoiu să ia măsuri: nu foarte drastice, e drept.
Niciun polițist nu și-a pierdut locul de muncă, au urmat câteva retrogradări și pensionări, alături de numirea a doi ofițeri din afara județului la conducerea IPJ Constanța.

Locul unde au murit Roberta și Sebi

Locul unde au murit Roberta și Sebi
În urma lui Sebastian și a Robertei au rămas doar lacrimile familiei și prietenilor, dar și indignarea opiniei publice, care este decisă să nu lase praful să se aștearnă peste dosarul de ucidere din culpă al lui Vlad Pascu.
Care, la patru luni de la accident, nu a primit, încă, un prim termen de judecată.

Locul unde au murit Roberta și Sebi

Locul unde au murit Roberta și Sebi
La intrarea în satul 2 Mai, piatra funerară a lui Sebi și micuțul măr sădit în amintirea Robertei sunt veșnic înconjurate de lumânări, iar, zilele acestea, cei care nu au uitat tragedia în care și-au pierdut viața le-au adus și doi micuți brazi de Crăciun și candele albe. Care nu se sting niciodată…

Locul unde au murit Roberta și Sebi
Citește și:






