Cum s-a petrecutul conflictul din Satul de Vacanță în urma căruia un tânăr a fost ÎNJUNGHIAT. Agresorul va sta în arest 30 de zile

Știrile zilei
În această după amiază, bărbatul care a înjunghiat un tânăr în urma unui conflict spontan izbucnit în Satul de Vacanță din Mamaia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Măsura a fost propusă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Astfel, potrivit informării transmise de Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în data de 01.10.2023, în jurul orei 15:00, pe fondul unui conflict spontan izbucnit pe o alee din municipiul Constanţa, Satul de Vacanță, inculpatul D.I., folosind un obiect tăietor-înţepător, i-a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate K.L., în zona cefei, a toracelui şi a gambei stângi, provocându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare aproximativ 10 zile de îngrijiri medicale.
Totodată s-a reţinut că prin acțiunile sale inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică.
La data de 02.10.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.10.2023 până la data de 31.10.2023, inclusiv, faţă de inculpatul D.I.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Citește și:
A fost prins și încătușat bătăușul care a lăsat lat un bărbat în Satul de Vacanță
Un bărbat a fost bătut zdravăn de un necunoscut în Satul de Vacanță






