Cum se certau doi traficanți din Constanța chiar în arest: “Să moară mama mea, dacă mai putem să facem ceva! Ne-ai nenorocit…”

Știrile zilei
C.S. și M.E., doi dealeri din Constanța, au fost condamnați la ani grei de pușcărie pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. În cazul lor, anchetatorii au lucrat exemplar: pe lângă percheziții și flagranturi, cei doi au fost înregistrați discutând, panicați, chiar în… arestul poliției.
Urmărirea penală împotriva lor a început în 25.02.2022 și, ca în mai toate cazurile de acest fel, totul a început cu un denunț. Care se refera la faptul că C.S. ar procura cantități mari de cocaină, pe care le aducea fie cu propriul autoturism, fie cu sprijinul unor șoferi de tir, angajați ai unei societăți comerciale de transport mărfuri, la care fratele său era șef de departament logistic.
Cocaina ar fi fost vândută, apoi, cu 100 de euro gramul.
După decizia magistraților de începere a urmăririi penale, un colaborator al poliției a fost infiltrat în rețea. El a început să solicite pliculețele cu droguri, pe care le-a primit imediat: toate aveau tarif fix, 2.500 de lei.
La una dintre întâlniri, polițistul sub acoperire i se plânge traficantului:
INVESTIGATOR: Știi ce, acum fără supărare, îți zic doar să știi, că data trecută a fost parcă cam puțină.
M.E.: Așa vine. Dar e… marfa e strong. Tu ești omul lui, mă suni, da, fără discuții. E plecat acum , eu cu el lucrez, ai înțeles? Mă suni pe mine, nu e problemă. Da? Numai bine!
În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au descoperit în Dodge-ul traficantului un pachet de țigări plin cu plicuri cu cocaină.
După ce au fost săltați de acasă, procurorii au înregistrat o discuție chiar în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Constanța:
C.S.: M-ai nenorocit, să moară mama!
M.E.: Pfaaaai. Ce, mă ? Am zis că tu m-ai nenorocit pe mine. Când te-am văzut am zis că înnebunesc.
C.S.: Păi și eu când te-am văzut… Când erai pe aeroport i-ai dat numărul lu’ un băiat. Îți zic eu, să moară copii mei, să n-am parte de copii mei. M-ai nenorocit.
M.E.: Păi, ce, zici că ăla? Au probe pe tine?
C.S.: Eu zic că nu. Cât ți-au găsit?
M.E : Doi.
C.S.: Kilograme? A? N-ai văzut ce scrie acolo?
M.E: Lasă-mă să râd că, dacă nu, îmi vine să plâng. (…) Din martie am acuzații. “A” venit cu jandarmerie, tot, mandat… Se aud pași…
C.S.: Are camere pe pereți. Se vede, dar nu se aude.
M.E. : Păi cineva a mâncat c#cat.
C.S.: Da, mă, da! Și eu i-am dat. Pe urmă a venit iar a luat, și acum m-a luat, cu copilu’ mă! Cu copil cu tot m-a luat mă, cu căruț. A venit la pensiune, a dat totul peste cap. Păi am citit alea mă ! Articolele… Că veneai cu mașina ta personală, cu tiruri. Prin fra-tu, cu astea, cu turcii.
M.E.: S-a dus pe p**a toată …investiția. Mai poți să faci ceva ?
C.S.: Să moară mama mea, dacă mai putem să facem ceva. Ne-ai nenorocit de tot. Ce avocați… Ne mănâncă… Ascultă la fratele tău.
C.S. a fost condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în stare de recidivă postexecutorie.
M.E. a primit 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Setința a fost dată de Tribunalul Constanța pe 16.06.2023. Până la această oră singurul care a făcut recurs, pe 23.06.2023, a fost C.S.
FOTO: Ilustrativ
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise (REJUST)
Citește și:






