Cum se pot angaja tinerii sub 18 ani: La ce forme de muncă pot apela și ce drepturi au

Știrile zilei
Adolescenții cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani care vor să câștige un ban pot apela la mai multe forme de muncă, printre care voluntariatul sau contractul de zilier.
Voluntariatul
Potrivit avocat.net, minorii care vor să aibă şi alte activităţi pe lângă cele legate de şcoală, pot apela la voluntariat pentru a câştiga experienţă.
Perioadele de voluntariat sunt neremunerate, însă sunt recunoscute ca experienţă profesională sau de specialitate. Nu există limită de vârstă în privința voluntariatului.
Internshipul
Cei de peste 16 ani pot urma un internship (excepțional, cu acordul părinților, pot avea şi peste 15 ani), în cadrul unei firme cu care nu au mai avut raporturi de muncă sau de serviciu.
În urma semnării unui astfel de contract, internul trebuie plătit, iar indemnizaţia oferită nu trebuie să fie mai mică de jumătate din salariul minim brut (care este de 3.000 de lei în acest an).
Zilieri
Pot fi lucrători zilieri şi minorii de cel puţin 15 ani, însă prin activitatea pe care o prestează nu trebuie să le fie încălcat dreptul la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală şi socială şi dreptul la educaţie.
Cei sub 18 ani pot desfăşura ca zilieri activităţi potrivite cu „dezvoltarea lor fizică şi cu aptitudinile de care dau dovadă (…) şi nu le este periclitată starea de sănătate”.
Salariați
Codul muncii stabileşte că o persoană se poate angaja pe baza unui contract individual de muncă de la vârsta de 16 ani, însă, excepţional, cu acordul părinţilor, pot fi angajaţi şi cei de peste 15 ani.
Tinerii de până în 18 ani nu vor putea lucra, legal, mai multe de şase ore pe zi, respectiv 30 de ore pe săptămână.
Cei sub 18 ani care au încheiat un contract individual de muncă cu un angajator au aceleaşi drepturi ca şi salariaţii adulţi, cum ar fi primirea de şomaj, concediu de odihnă sau medical.






