Cum se schimbă vremea în Dobrogea în următoarele zile

Știrile zilei
ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, perioada 30 septembrie – 13 octombrie. La nivelul întregii țări vremea va fi călduroasă în primele două, trei zile ale lunii octombrie, însă apoi se va schimba brusc, astfel că se va răci accentuat, iar temperaturile vor ajunge și la 5 grade celsius. De asemenea, vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi, aproape în toată țara.
ÎnDobrogea, în primele 5 zile de prognoză vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 23 și 26 de grade și a minimelor între 14 și 17 grade. Ulterior se va răci, iar până la începutul celei de a doua săptămâni media maximelor termice va ajunge la 16 grade, iar a minimelor la 8 grade. În cea de a doua săptămână se va încălzi ușor, astfel încât media maximelor va ajunge să se situeze între 17 și 19 grade, iar a minimelor între 9 și 11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 4 și 6 octombrie.





