Cum și-a ales numerele norocoase câştigătorul marelui premiu la Loto 6/49 din 18 iulie

Știrile zilei
Câştigătorul la Loto 6/49 din 18 iulie şi-a ridicat premiul. Câştigătorul premiului de categoria I obţinut la Tragerea Loto 6/49 din data de 18 iulie 2019 şi-a ridicat vineri câştigul, informează Loteria Română.
Posesorul biletului norocos este din Comăneşti, judeţul Bacău, are în jur de 65 de ani, fiind un jucător constant al jocului Loto 6/49.
“Este primul său câştig major, iar cele şase numere norocoase nu au avut semnificaţie personală, ci aşa cum ne-a declarat, au fost extrase, la întâmplare, în agenţia în care a jucat biletul. A aflat că este marele câştigător a doua zi după tragere, verificându-şi numerele într-o agenţie loto. Câştigătorul nu a dorit să-şi facă publică identitatea”, precizează Loteria Română.
La Tragerea Loto 6/49 din 18 iulie 2019 s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de aproximativ 4,652 milioane de lei (circa 983.000 euro).





