Dan Barna amenință: ”Toate măsurile despre care se vorbeşte în spaţiul public cu ACCESUL LIMITAT se referă la persoanele NEVACCINATE ”

Știrile zilei
Vicepremierul Dan Barna a vorbit din nou despre anumite măsuri de prevenţie pentru cetăţeni, măsuri care vor fi luate pentru persoanele nevaccinate, în contextul unui al patrulea val al pandemiei, la fel cum începe să se întâmplă în alte state din Europa.
Întrebat dacă va propune coaliţiei anumite restrcţii pentru persoanele nevaccinate, Barna a declarat:”uitându-ne la ce se întâmplă în toată lumea şi în Europa că, dacă nu ne vaccinăm vor fi necesare aceste măsuri de prevenţie pentru cetăţeni şi aceste măsuri de prevenţie vor fi adresate, cum se întâmplă în foarte multe ţări din Europa, persoanelor nevaccinate, pentru ca prin aceste măsuri întreaga populaţie să fie protejată”.
Pentru a întări ideea condiționării vaccinării, liderul USR PLUS aduce în discuție exemple ale statelor din jurul României.
”Sunt măsuri pe care le vedem implementate deja în ţările din jur. Am mai spus, în spaţiile neesenţiale, pe perioada week-end-ului sau în anumite ore, persoanele nevaccinate vor avea un acces cu program sau un acces limitat, într-o logică foarte simplă – mergeţi şi să vaccinaţi. Orice măsură, dacă va fi cazul şi sper să nu fie, şi ca să fiu foarte clar – astfel de măsuri pot fi avute în vedere dacă se atinge o anumită incidenţă într-o localitate. Ca să nu fim în astfel situaţii, trebuie să mergem să ne vaccinăm. E foarte clar – mergeţi şi vă vaccinaţi şi nu va fi nicio problemă. Toate măsurile despre care se vorbeşte în spaţiul public cu accesul limitat se referă la persoanele nevaccinate. Cei care se vaccinează nu au niciun fel de problemă”, a mai completat Barna.






