De azi, și polițiștii de la Rutieră vor putea ridica mașinile parcate neregulamentar

Știrile zilei
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi actul normativ pentru modificarea alineatului 1 al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
”Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz”, prevede legea.
Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate în locuri nepermise mai ales în cazurile în care acestea încurcă grav circulația sau creează situaţii de pericol pentru participanţii la trafic.
Până acum, măsura de ridicare a autovehiculului putea fi luată doar dacă maşina era staţionată ilegal pe partea carosabilă.
Citește și:






