Declarația pe propria răspundere a fost modificată. Descarcă noul model

Știrile zilei
Modelul declaraţiei pe proprie răspundere a fost modificat din nou, după ce guvernul a emis Ordonanța militară 10, care a schimbat intervalele orare în care pot ieși din casă persoanele de peste 65 de ani.
Guvernul ar putea renunța la declarațiile pe propria răspundere după data de 15, odată cu încheierea stării de urgenţă şi introducerea stării de alertă.
Până atunci, încă trebuie să completăm în continuare formularul, care a fost ușor modificat. Acum, în subsolul documentului este specificat noul interval orar în care persoanele de peste 65 de ani pot ieși din case, modificat prin Ordonanța militară 10.
Noua declarație poate fi descărcată de AICI.
„Persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani completează doar pentru motivele prevăzute la punctele 1-6 și 9. Deplasarea se face în orice interval orar, pentru motivele prevăzute la pct.1, 3, 6 și 9, respectiv între orele 07.00-11.00 și 19.00-22.00, pentru motivele prevăzute la punctele 2, 4 și 5”, se arată în nota de subsol.






