Depășirea pe linia continuă nu este mereu interzisă: Care este excepția de la regulă

Știrile zilei
Legea din România permite efectuarea depășirilor doar în anumite condiții. Codul Rutier prezintă clar situația în care un șofer poate trece legal peste linia continuă.
Mulți conducători auto s-au confruntat cu situația în care pe un drum național sau județean s-au întâlnit cu o căruță sau un utilaj agricol. Datorită vitezei reduse a acestor vehicule, de impune depășirea lor. Dar ce este de făcut dacă în stânga se află o linie continuă sau dublă continuă?
Cum se depășește legal un vehicul
Potrivit Codului Rutier, „depășirea este manevră prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial”.
Totuși, există marcaje care inerzic executarea depășirilor
„Se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”, conform Articolul 120, alineatul 1, litera (i), din Codul Rutier.
De asemenea, mai există și indicatoare rutiere care interzit efectuarea unei depășiri. De regulă, acestea sunt aplasate în apropierea intersecțiilor, trecerilor de pietoni sau a trecerilor de cale ferată.
Care sunt excepțiile de la regulă
„Se interzice depășirea vehiculelor pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m”, stabilește legea circulației.
Astfel, linia continuă poate fi încălcată pentru depășirea unei căruțe sau a unui tractor, doar dacă traficul din sensul opus nu este deranjat, iar vizibilitatea este mai mare de 20 m.
Această situație este valabilă și în cazul în depășirii unui biciclist sau a unei mașini oprite.
Sursa foto: pexels






