Deputatul constănțean Marian Crușoveanu (PNL) anunță că TAXA DE POD peste Dunăre ar putea fi ELIMINATĂ

Știrile zilei
Cu ocazia împlinirii a 143 de ani de la unirea Dobrogei cu România, deputatul PNL Marian Crușoveanu a susținut, în plenul Parlamentului, o declarație, în care a vorbit despre necesitatea eliminării taxei de trecere pe podurile dunărene. Prin mesajul de astăzi, deputatul constănțean i-a informat pe colegii săi parlamentari că, în comisiile parlamentare, acest proiect se află într-un stadiu avansat și că va fi votat în curând, astfel încât de la 1 ianuarie 2022, această „taxă de pod” să fie eliminată.
În materialul expus, deputatul PNL Marian Crușoveanu a punctat următoarele aspecte:
„În anul 1878, după Războiul de Independență, Dobrogea – ținutul aflat între Dunăre și Marea Neagră – a redevenit pământ românesc. După unirea Moldovei cu Ţara Românească, în anul 1859, revenirea Dobrogei la România reprezintă o etapă extrem de importantă a secolului XIX-lea, în ceea ce istoricii numesc făurirea unității naționale și consolidarea statului român modern și suveran. Aceste evenimente istorice au precedat momentul 1 Decembrie 1918, când românii din toate ținuturile istorice s-au regăsit în România Mare.
La 143 de ani de la unire, zona geografică cuprinsă între Marea Neagră și Dunăre are, în continuare, un rol de o importanță geopolitică deosebită. Bazele militare din Mihail Kogălniceanu întăresc ideea că astăzi, Dobrogea este un punct de importanță strategică, atât pentru România, cât și la nivel regional și global.
Taxa de trecere pe podurile dunărene, instituită de Adrian Năstase acum 20 de ani
În anul 2002, Guvernul Adrian Năstase a instituit taxa pe podurile dunărene (pentru podurile Cernavodă – Fetești și Vadu Oii – Giurgeni) și de aproape 20 de ani, se plătește acest bir către statul român, din partea căruia ar fi fost normal și corect să se întoarcă o parte, prin investiții în județele Constanța și Tulcea, deficitare la capitole precum: sistem medical, infrastructură rutieră, rețea de apă, canalizare și gaze, educație, păduri, etc.
Deși Dobrogea este un punct strategic (prin bazele militare), o insulă energetică (prin centrala nucleară de la Cernavodă și prin energia verde eoliană), o poartă maritimă a Uniunii Europene, o capitală estivală la Marea Neagră, totuși există această taxă, care nici pe departe nu a fost utilizată în interesul acestei zone.
Îmi pun toată speranța că vom vota această lege cât mai repede în plenul Camerei Deputaților, ca să putem anula această dublă taxare. De aceea îi invit pe toții colegii parlamentari, în special pe cei din Dobrogea, să susțină acest proiect”, declară Marian Crușoveanu.






